01.09.2012

Lansare cartii ''Cristale cu aroma de pelin''

Biblioteca Municipală ''Stefan Petică'' din Tecuci, a organizat vineri 31 august 2012, o "Intalnire cu poezia", in cadrul careia doamna Eleonora Stamate a lansat volumul de poezie ”Cristale cu aroma de pelin”. Cartea a ieşit de sub tipar la editura Axis Libri din Galaţi, în februarie 2012, avand 5 capitole si 65 de poezii. Gazda a manifestarii a fost bibliotecara Daniela Ignat, care a facut parte din prima generatie de elevi ai doamnei profesoare Eleonora Stamate. In deschiderea manifestarii doamna bibliotecara ne-a recitat poezia "Ce-i cartea ?”.  Doamna profesoara Ileana Tulica a prezentat materialul "Eleonora Stamate-Cristale cu aroma de pelin-Noi trepte ale viziunii sale poetice", in care timp de aproape 40 de minute, a facut o ampla analiza a poeziilor cuprinse in acest volum. Iata cateva fragmente din acest material: "Noul volum degajă farmecul deosebit al unui spirit superior, care pune în evidentă trăsăturile marcante ale poetei, într-o continuă căutare, contactul cu lumea reală fiind realizat cu întelepciune, elegantă si seninătate. Întregul volum e conceput ca un amplu poem, împărtit în cinci capitole,
care reprezintă, de altfel, trepte ale cunoașterii, ale legăturii cu divinitatea, ale viziunii sale poetice.[...] Poezia care deschide primul capitol, "Ce-i cartea?" rezumă cel mai bine atitudinea poetică a Eleonorei Stamate si poate fi considerat un fel de poem emblemă pentru întreaga sa creatie. Avem în fată imagini surprinzătoare în care jocul corespondentelor se desfășoară clar, elegant, prin prisma sensibilitătii poetei, totdeauna având de partea sa elementele cosmice – cerul, soarele, stele, amurgul.[...] Volumul "Cristale cu aroma de pelin” creează o tensiune emotionantă, vie, încărcată de taina unor căutări intense, de taina asteptării, a singurătătii, a sperantei.’’ ...citeste articolul original

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici poti adauga comentariul tau. Daca esti anonim , vrem sa te stim si noi. Poate o adresa de e-mail...