 |
| foto: ziarulatac.ro |
Un om trăieşte o dramă. Nu are nicio importanţa numele său. Cum
nu are nicio importanţă faptul că omul acela îmi e, în genere,
dezagreabil. Încă o dată, o nenorocire vine să îl zdrobească. Doborât de
durere, omul are de îndurat asaltul a ceea ce a mai rămas din “
presa
românească”. Haite vorace de necorfagi dau năvală să sfâşie din trupul
cald încă, să-şi rupă
halca de senzaţional. Fără ruşine, fără remuşcare,
fără compasiune, doar cu o enormă lăcomie. Decenţa, bunul simţ, măcar reziduurile compasiunii ar trebui să
îndemne la cuviincioasă tăcere. Dar hienele nu pot fi oprite. Şi se
repetă, cu nesimţire, că publicul are dreptul la informaţie. Chiar e
ăsta un argument care poate scuza orice impietate? În ce constă
interesul public? Despre care public e vorba? De ce ar avea nevoie
publicul să afle toate detaliile întunecate şi chinuitoare ale
sinuciderii unui copil? În numele cărui drept? Pentru că dacă acest
drept poate fi argumentat, atunci nu mai vorbim despre public. Ci despre
haită. Iar cei care alcătuiesc acel public, ca şi cei care simt nevoia
să hrănească acea cultură de
bacterii necrofage, nu ne mai sunt vecini
de specie.
Sursa: moshemordechai.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti adauga comentariul tau. Daca esti anonim , vrem sa te stim si noi. Poate o adresa de e-mail...