Aproape la fiecare colt de strada, vedem trupuri de barbati si femei, de batrani si copii cu maini si picioare schilodite sau cu pielea tumefiata de cine stie ce maladie... Nu este zi in care sa nu aflam ca un semen este devorat de cancer sau ca accidente grave duc la paralizii pe viata... Fara indoiala ca cine are macar o farama de inima ramane impresionat si ii multumeste Lui Dumnezeu ca e sanatos si intreg. Intr-adevar acestea sunt mari, imense daruri! Nu exista nicio indoiala ca asa e! Dar oare de ce suntem mai putin impresionati, mai putin miscati cand o alta parte a noastra, mult mai sensibila si mult mai importanta decat un muschi sau un os, este indoita, contorsionata, facuta bucati? De ce cineva care sufera de pe urma cancerului este mai compatimit decat cineva care sufera din prea multa iubire? Poate ca dragostea neimpartasita este cancerul sufletului...
Oare de ce credem ca lucrurile care nu se vad sunt mai putin dureroase? Poate ca un suflet ranit doare cu atat mai mult si drama sa este cu atat mai mare tocmai pentru ca nu este vizibil... O mana rupta, un picior retezat, o fatza desfigurata sunt evidente, reale, palpabile... pe cand sufletul isi... striga durerea in cea mai crunta, in cea mai deplina liniste... Acolo unde urla el, nu exista nici urechi care sa-l auda, nu exista nici ecou care sa-i duca mai departe strigatul... Si, culmea, acolo unde urla el, tocmai tacerea este cea care-i propaga suferinta...
Autor: Alexandra Stanescu - www.e-actual.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti adauga comentariul tau. Daca esti anonim , vrem sa te stim si noi. Poate o adresa de e-mail...